Sfaturi

Cele mai noi sfaturi Ethica

Somnul reprezintă un proces fiziologic vital, necesar organismului pentru a funcționa corespunzător. O dată cu înaintarea în vârstă apar diferite modificări ale somnului în ceea ce privește profunzimea lui (somnul este mai superficial) și scade nivelul de melatonină (hormonul implicat în reglarea ritmului circadian) din organism. În gene­ral copiii dorm aproximativ 16-20 de ore pe zi, adolescenții dorm în medie 9 ore și adulții 7-8 ore. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani dorm aproximativ 6 ore pe zi și tind să se culce mai devreme, respectiv să se trezească mai devreme. Totodată mai pot apărea dificultăți de adormire sau treziri repetate pe parcursul nopții, astfel scăzând calitatea și cantitatea somnului. 

Dintre principalele tulburări de somn ce apar la vârstnici, se remarcă insomnia (primară sau secundară), care se caracterizează prin dificultatea de a iniția sau a menține somnul. Insomnia de cele mai multe poate fi asociată unor probleme medicale și/sau psihiatrice, dar și administrării unor medicamente care împiedică apariția somnului (insomnie secun­dară). Insomnia primară este atunci când nu există un factor cauzator dintre cei menționați anterior. 

Cauzele apariției tulburărilor de somn

• Probleme medicale: dureri croni­ce (ex. osteoartrita, durerile din cancer), insuficiența cardiacă, aritmii, afecțiuni respiratorii (apneea obs­tructivă de somn), afecțiuni urinare ce duc la urinări frecvente în timpul nopții, boala de reflux gastroesofagian, constipația, alergii și apariția pruritului, boala Alzheimer, depresia, anxietatea;

La ora actuală, Echinacea este una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate plante medicinale din lume, iar de interes sunt doar 3 specii, din cele 9 existente: Echinacea purpurea, Echinacea pallida şi Echinacea angustifolia. Dar și între cele 3 specii există diferenţe, reflectate în calitatea răspunsului declanşat la nivelul sistemului imunitar. 

Studiile au evidențiat compușii responsabili de acțiunea imunostimulatoare – 4 clase de compuși și mecanismele de acțiune. Dar, toate aceste componente nu sunt conţinute de fiecare dintre cele 3 specii medicinale de Echinacea, componentele nu se extrag apoi în proporţii egale în toate formele extractive. De remarcat că toate cele 4 clase de compuși se găsesc doar în herba înflorită de Echinacea purpurea şi în rădăcina de Echinacea purpurea, cu specificarea că rădăcina conţine însă și niște compuși cu o anumită toxicitate, fiind de evitat din această cauză.

Referitor la eficacitatea preparatelor de Echinacea există foarte multe rapoarte, nu toate relevante. Rezultatele studiilor sunt greu de comparat, deoarece s-a folosit o gamă largă de produse, standardizate sau nestandardi­zate, doze diferite şi metode de administrare diferite. Cele mai relevante rezultate s-au obţinut la studiile întreprinse pe preparatele obținute din sucul rezultat din presa­rea plantei Echinacea purpurea herba (deci fără rădăcină), ca terapie de susţinere a organismului în răceli şi infecţii cronice ale tractului respirator superior sau infecţii ale tractului urinar inferior, în infecţii gripale sau de tip gripal. De asemenea, poate fi folosită în aplicaţii locale în cazul rănilor superficiale. 

1. Sub denumirea comercială a unui medicament se află întotdeauna denumirea substanței active, o denumire comună internațională care vă poate ghida în alegerea pe care trebuie să o faceți. Un exemplu clasic de urmărit ar fi antiinflamatorul care vi se recomandă cel mai des fără prescripție pentru tratarea durerii. 

Urmărind substanța activă veți evita să achizitionați inutil produse echivalente sau chiar o supradozare.

În aceeași ordine de idei atunci când sunteți în tratment cronic  prescris de medic pe  denumire comercială internațională (cazul rețetelor compensate) se poate întâmpla să vi se elibereze de la farmacie de la o lună la alta, un produs  cu un ambalaj di­ferit, formă sau  culoare  diferită a comprimatelor.  Urmăriți denumirea substanței active scrisă mic pe cutie.  Multe persoane consideră greșit că le-a fost prescris un nou medicament, continuă să administreze din stocul vechi dar își administrează doze și din noua cutie, ajungându-se astfel la posibile supradozări.

Paraziții intestinali sunt organisme vii care se localizează și trăiesc în interiorul altui organism viu (gazdă). Aceștia determină deteriorarea stării de sănătate a organismului gazdă, gradul de afectare depinzând de tipul de parazit, statusul nutrițional și sistemul imun al gazdei. 

Paraziții duc la apariția unor afecțiuni ale aparatului digestiv, denumite parazitoze intestinale. Parazitozele intestinale se întâlnesc de cele mai multe ori la copii, indiferent de vârstă și pot fi insoțite sau nu de simptomatologii specifice. Cele mai frecvente parazitoze intestinale la copii sunt cele produse de helminți (viermi): ascaridioza (Ascaris lumbricoides), oxiuroza (Enterobius vermicularis) și de protozoare: giardioza (Giardia lamblia).

Semne și simptome

Paraziții pot trăi la nivel intestinal timp de câțiva ani fără a determina apariția unor simptome. Atunci când acestea apar, sunt caracterizate specific pentru fiecare tip de infecție.

În general, în primul an de viaţă al copilului, greutatea înregistrată la naştere se triplează, iar înălţimea se măreşte cu 50%. Începând cu al doilea an însă, rata de creştere devine mai lentă. Copilul creşte în greutate, în medie, 2-3 kg/an, până la vârsta de 9-10 ani, iar creşterea în înălţime este, în medie, de 6-8 cm/an, de la vârsta de 2 ani până la pubertate. Această diminuare a ratei de creştere se asociază şi cu o scădere a apetitului. Mai mult, în perioada preşcolară, copilul prezintă preferinţe sau repulsii alimentare. Toate acestea constituie o provocare pentru părinţi, în încercarea lor de a-i asigura copilului o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată. 

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD - Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o afecțiune comportamentală, care debutează în copilărie și la 80% din pacienți persistă până la vârsta adultă. ADHD afectează aproximativ 7% din copii și apare mai frecvent la băieți. 

Dintre factorii care favorizează apariția ADHD se numără factorii genetici, factori precum fumatul sau consumul de alcool în timpul sarcinii, prezența complicațiilor la naștere, copii cu greutate mică la naștere, prematuri, expunerea copilului la plumb sau la alte substanțe toxice, leziunile cerebrale. Studiile nu au demonstrat o legătură cauzală între ADHD și consumul de zahăr, timpul excesiv de îndelungat petrecut în fața televizorului, condiții precare de viață sau conflicte în familie. Acești ultimi factori pot însă conduce la agravarea bolii. De asemenea, studiile nu au demonstrat că ADHD ar conduce la obezitate.

Copiii cu ADHD sunt agitați, foarte activi, neatenți, impulsivi și nerăbdători. Acești copii frecvent își pierd lucrurile (jucăriile, cărțile), sar de la o activitate la alta, se concentrează greu asupra rezolvării temelor, se orientează greu, aleargă mult, vorbesc mult și adesea întrerup conversația oamenilor sau își schimbă des dispoziția.

 

Dacă copilul dumneavoastră prezintă aceste semne, este important să apelați la serviciile unui medic. Diagnosticul de ADHD se pune în urma unor investigații complexe, bazate pe colectarea informațiilor de la membrii familiei, cadre didactice, prieteni. Diagnosticarea se face cel mai frecvent la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. 

Depistarea la timp a ADHD-ului și inițierea unui tratament adecvat este importantă. Neglijarea afecțiunii influențează viața copilului, a întregii familii, relația cu alți copii și activitatea școlară.  Este esențial să colaborați pentru o bună gestionare a acestei afecțiuni cu persoanele care fac parte din anturajul copilului: medicii, învățătorii, antrenorii, membrii familiei. Învățătorii pot contribui la  integrarea copilului în colectivitate. Majoritatea copiilor cu ADHD pot face parte dintr-o clasă obișnuită și numai puțini dintre aceștia necesită condiții de educație specială. 

Împarte Unele Idei

Ai un sfat sau o idee pentru un articol? Spune-ne mai multe ..
Trimite aici
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.