Bolile autoimune sunt un grup de boli heterogene care apar ca rezultat în urma pierderii propriilor antigene și necesită atenție deosebită, pe lângă un tratament medicamentos specific imunosupresor, care prin natura lui crește riscul infecțios. În timp ce etiopatogeneza rămâne necunoscută, a fost sugerat faptul că diferiții factori de mediu ar avea un rol în autoimunitate, inclusiv infecțiile, nivelul scăzut de vitamina D, radiațiile UV și melatonina. Acești factori posedă variații sezoniere care pot influența dezvoltarea, severitatea sau progresia bolii. De exemplu, nivelul de vitamina D, care atinge un minim în timpul iernii și la începutul primăverii, este corelat cu creșterea activității, severității și de asemenea cu rata de recidivă în cazul câtorva boli autoimune și anume, scleroza multiplă (SM), lupusul eritematos sistemic (LES), psoriazisul sau poliartrita reumatoidă (AR). Acțiunile imunomodulatorii ale secreției melatoninei ameliorează severitatea câtorva boli autoimune, inclusiv SM și LES. Nivelul de melatonină este cel mai scăzut în timpul primăverii, descoperire care corelează cu ratele crescute de exacerbare a SM. De asemenea, infecțiile pot exacerba o boală autoimună prin eliberarea de citokine pro-inflamatorii și prin imitarea antigenelor umane. Tiparele sezoniere ale stărilor infecțioase sunt corelate cu izbucnirea și cu exacerbarea bolilor autoimune, astfel vaccinarea împotriva gripei, meningitei, hepatitei A sau B și altele, poate scădea rata complicațiilor la acești pacienți. Din păcate, tratamentul acestor boli nu permite administrarea oricărui vaccin, oricând, deoarece unele își pot pierde eficacitatea la o administrare concomitentă cu agenții biologici folosiți, (de exemplu în tratamentul bolilor inflamatorii autoimune), iar altele pot chiar să agraveze boala.
După conținutul biologic al vaccinurilor există mai multe tipuri și anume:
Vaccinarea cu organisme vii atenuate (BCG sau vaccinul antituberculos, ROR sau vaccinul antirubeolă-orion-rujeolă, DT sau vaccinul diftero-tetanic) sunt contraindicate pe cât posibil, datorită riscului de multiplicare necontrolată a agentului patogen nou introdus, astfel încât se recomandă a fi administrate înaintea începerii terapiei imunosupresive.
Vaccinarea cu organisme inactive sau recombinate prezintă avantajul că poate fi realizată inclusiv în timpul tratamentului bolilor autoimune. Aceste vaccinuri sunt compuse din viruși sau bacterii întregi sau fracționate, pe bază de proteine sau conjugate polizaharidice asociate cu adjuvanți inductori de imunitate sau proteine transportoare. Au dezavantajul că produc un răspuns imun sub cel optim, necesitând administrarea de doze repetate (rapel) la intervale mai scurte de timp. Printre acestea se numără următoarele vaccinuri: antigripal, antipneumococic, antimeningococic, antiHaemophilus influenzae tip B, antihepatitic B și antihepatitic A. Datele și studiile în ceea ce privește vaccinarea pacienților cu boli autoimune sunt limitate, de aceea se recomandă administrarea doar în cazul unui risc de expunere la infecții.
Vaccinul antigripal poate reduce mortalitatea și numărul spitalizărilor cauzate de infecţiile respiratorii. Răspunsul imun este redus la pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES), fapt cauzat de implicarea interleukinelor și a interferonului-γ, implicate în diferite tipuri de boli imunomediate. Vaccinul antigripal este sigur, fiind inclus în schema de vaccinare recomandată în multe țări, diferența este că la pacienții cu boli autoimune este necesară administrarea a două doze față de una la pacienţii sănătoși.
Vaccinul antipneumococic. Streptococcus pneumoniae este principala cauză de pneumonie dobândită în comunitate, iar rata de mortalitate a infecțiilor pneumococice invazive este crescută. Pacienții care suferă de boli autoimune au o imunitate scăzută, având astfel un risc crescut de a dobândi această infecție. Protecția se face prin vaccinare. În farmacii se găsește vaccinul polizaharid 13-valent conjugat și se recomandă o doză cu rapel la 2 ani.
Vaccinul antipapillomavirus (HPV) tetravalent este foarte eficient în prevenirea infecțiilor cu subtipurile 16 și 18 (cele oncogene) și subtipurile 6 și 11 (subtipurile ce provoacă apariția verucilor). Virusul Papiloma uman se transmite prin contact sexual, fiind foarte răspândit la nivel mondial, iar infecția creşte riscul de dezvoltare a cancerului de col uterin și este asociat cu tumori la nivelul organului genital masculin, anusului, al cavităţii bucale sau gâtului.Multe țări recomandă vaccinarea împotriva HPV la femeile tinere, înainte ca acestea să își înceapă viața sexuală. Vaccinul se administrează în 3 doze, cu rapel la 1 lună și la 6 luni. Există puține studii ce au urmărit eficiența acestui vaccin în cazul persoanelor ce suferă de boli autoimune. Se cunoaște faptul că această infecție este răspândită în cazul pacienților cu lupus eritematos sistemic (LES). Aparent, vaccinul este bine tolerat la categoria aceasta de pacienți, iar riscul unei exacerbări a bolii este mic.
Vaccinul meningococic este utilizat în prevenirea infecților cauzate de Neisseria meningitidis, fiind indicat în cazul persoanelor care călătoresc în zone cu risc crescut de infecție, inclusiv cei care suferă de boli autoimune. Vaccinul s-a demonstrat a fi sigur în cazul pacienților cu boli autoimune, chiar și în tratament cu Metotrexat.
Vaccinul antihepatitic A este mai puțin cunoscut în țara noastră, deși există multe țări care l-au inclus în schema obligatorie de vaccinare. Este un vaccin inactiv din care se administrează 2 doze în cazul pacienților cu boli autoimune intramuscular, la 0 și la 6 luni. Dozele sunt bine tolerate și realizează concentraţii de anticorpi la majoritatea pacienților imunocompromiși, dar, din păcate, o singură doză este insuficientă pentru a induce seropozitivitatea și nu se cunoaște efectul pe termen lung.
Vaccinul antihepatitic B este recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), făcând parte din schema obligatorie de vaccinare, inclusiv în România. Din păcate, și în cazul acestui vaccin este necesară administrarea mai multor doze, existând la ora actuală în ghiduri 10 scheme diferite de administrare, de la caz la caz și în funcție de boală. La fel ca și în cazul vaccinului antigripal, pacienții cu boli autoimune tind să nu formeze anticorpi, decât după a 3-a sau a 4-a doză de vaccin, tot ca și în cazul vaccinului antigripal, datorită implicării interleukinelor și a interferonului-γ cu consecințe în majoritatea bolilor imunomediate, precum diabet de tip 1, boala celiacă, artrita reumatoidă și lupus eritematos sistemic.
Vaccinul difteric-tetanic-pertusis acelular combinat și vaccinul difteric-tetanic combinat. Adulții și persoanele în vârstă care au urmat o schemă completă de vaccinare de bază, pot beneficia de o doză rapel la fiecare 10 ani. Eficiența vaccinurilor în cazul paciențiilor cu boli autoimune este comparabilă cu cea constatată la pacienții sănătoși.
Vaccinul antiHaemophilus influenzae. Haemophilus influenzae este incriminat anual de următoarele afecțiuni: meningită, otită medie, sinuzită, epiglotită, traheobronșită, pneumonie, iar pacienții cu boli autoimune sunt mult mai predispuși la aceste infecții decât pacienții sănătoși, astfel se recomandă administrarea vaccinului într-o singură doză de vaccin trivalent sezonier, chiar și pacienților în terapie cu Metotrexat, deoarece a fost demonstrat faptul că nu afectează activitatea bolii. Se recomandă imunizare anuală.
În cazul în care suferiţi de o boală autoimună, este bine să consultaţi medicul specialist,care vă poate sfătui, pe baza istoricului dumneavoastră familial și medicamentos, în ceea ce privește imunizarea prin vaccinare împotriva diferitelor infecții. Împreună puteți lua o decizie corectă.